foto.Copilul împuşcat si aruncat în fântână,a fost condus pe ultimul drum chiar in ziua în care ar fi împlinit 7 ani!

A fost condus pe ultimul drum chiar de ziua lui. Băiețelul de 7 ani din satul Verejeni, raionul Telenești a fost astăzi înmormântat. Să-l vadă pentru ultima dată a venit înteaga familie alături de zeci de săteni. Rudele copilului încă nu-și pot reveni de la cele întâmplate.
Amintim că duminică băiețelul a fost găsit mort într-o fântână din localitate. În urma expertizei s-a constat că decesul a fost provocat de hemoragia intensă.
Conform datelor preliminare, cel care l-a împușcat pe copilul de 6 ani ar fi prietenul său, un adolescent de 14 ani, care s-ar fi jucat cu arma de vânătoare a tatălui. La un moment dat, el ar fi apăsat pe trăgaci, din întâmplare, şi l-ar fi rănit în regiunea umărului stâng.
Suspectul (băiatul de 14 ani) le-a spus anchetatorilor că l-a luat în braţe pe copilul rănit şi a mers cu el la fântână ca să îl spele de sânge. Tot din întâmplare, afirmă că l-a scăpat. Totuși, expertiza medico-legală a demonstrat că băiatul a murit încă înainte să ajungă în fântână.
Minorul de 14 ani și tatăl acestuia, care au fost suspectați de omor și păstrarea neglijentă a armei, au fost eliberați după 72 de ore de la reținere, dar aceștia au interdicția de a părăsi țara. 


 


скачать dle 11.3

Adaugă comentariu

Autorul va fi foarte bucuros să vadă feedbackul despre postari.

reload, if the code cannot be seen

Comentarii 0