VIDEO-În timp ce săpau o fântână au gasit o creatura ciudată.Extraterestru

Multe dintre enigmele extratereştrilor vor fi într-o zi elucidate în totalitate dacă există „optimismul” încrederii în aceste vietăţi venite din viitor. Foarte miraţi au fost muncitorii care săpau o fântâna în oraşul Jodhpur, al doilea cel mai mare oraş din statul indian Rajasthan, când au realizat că sunt martorii unei descoperiri epocale.
Aveau în faţa ochilor o creatură înfricoşătoare al unui fetus de extraterestru, fapt care i-a făcut să-l fotografieze, iar imaginea să o posteze pe Internet. Imediat, poza cu „ciudata” creatură a făcut înconjurul Internetului şi în foarte scurt timp, cei care priveau fotografia au inceput să-şi spună părerea cu privire la aceasta, scriu cei de la 
Libertatea.ro citând sursa Mirror.co.uk
“Se vede clar ca este vorba de un fetus. Nu i s-a dezvoltat creierul”, a spus un internaut care este convins de existenţa extratereştrilor. Un alt privitor a precizat: “Nu poate fi atceva decât un extraterestru.
Vă lăsăm să vedeţi aceasta fotografie şi să ne spuneţi dacă vi se pare reală sau trucată!скачать dle 11.3

Adaugă comentariu

Autorul va fi foarte bucuros să vadă feedbackul despre postari.

reload, if the code cannot be seen

Comentarii 0